DentEstet DE4Teens

Dr. Nina Popa

Medic stomatolog Stomatologie pediatrică

MOTTO: „Vorba bună, zâmbetul și fapta binefăcătoare sunt raze ale soarelui răsfrânte din sufletul omului.” (Nicolae Iorga)

DESPRE

Dr. Nina Popa este medic stomatolog pediatru în cadrul echipei DENT ESTET 4 Kids, finalizând cursurile Facultății de Stomatologie, U.M.F. „Carol Davila” din București.

Stomatologia a fost o alegere de moment, influențată, în mare parte, de dorința de a ajuta oamenii, dar și de oportunitățile de dezvoltare în  această direcție.

Consideră că a fi medic stomatolog reprezintă o provocare zi de zi. Adaptarea tratamentelor de la caz la caz presupune evoluție permanentă și depășirea oricărei bariere. Totodată, nimic nu se compară cu satisfacția de la finalul intervențiilor și cu încrederea dintre ea și pacient care o face să se simtă recunoscătoare.

Dr. Nina Popa este o familistă convinsă, motiv pentru care o bună parte din timpul său liber îl petrece cu băieții ei, Rareș și Bogdan. Îi plac călătoriile, drumețiile în natură și face torturi delicioase.

„Probabil că în altă viață am fost patiser…”.

FILOSOFIE

Eu am o mantră: copilul de azi e adultul de mâine, pe care mi-o repet mereu de când lucrez cu copiii. Mai ales pentru a-mi aminti rolul pe care îl avem noi, ca societate în general, dar și eu, ca medic stomatolog pediatru, la educația lor. Consider că medicii stomatologi pediatri au un rol extrem de important în a-i educa pe copii să devină adulți responsabili în ceea ce privește sănătatea lor dentară, pentru a avea un zâmbet frumos care să îi însoțească toată viața.

CURSURI DE SPECIALITATE

2025:

  • Combining tJM, sDB and Myofunctional disorder, presented by Niels Hulsink – Mai

2024:

  • Atestat de studii complementare în inhalosedare prin amestec inhalator cu protoxid de azot si oxigen, în Medicina Dentară, eliberat de Ministerul Sănătății – Iulie
  • Participare la curs intensiv de reabilitare orală complexă – Decembrie, Cluj-Napoca

2023:

  • Hipnoză conversațională pentru medicii dentiști, lector Psh. Bianca Radu – Martie
  • Certificate of attendance of the 29th Congress of the International association of Pediatric Dentistry – Iulie, Maastricht

2021:

  • Introducere în pedodonție, lector dr. Eliza Stan – Decembrie

2020:

  • „Endodonție pas cu pas” – curs susținut de dr. Florin Stanciu la Smart Dental Training – Iunie
  • „Urgențe medicale în cabinetul stomatologic” – Curs organizat de Asociația de Succes în Educație și Sport, formator Ștefan Andrei – Februarie

2017:

  • „Izolare cu digă în endodonție și odontoterapie restauratorie” – Curs hands-on, As. Univers. Dr. Niculae Cazacu, CNC Dental Art – Ianuarie

ÎNTREBĂRI

1. Ce te-a atras cel mai mult la stomatologia pediatrică?

Am ales stomatologia pediatrică după ce am devenit mamă. Până atunci, am lucrat atât cu adulți, cât și cu copii, însă experiența maternității mi-a oferit o perspectivă complet diferită asupra nevoilor celor mici. Am înțeles cât de important este ca un medic stomatolog pediatru să aibă, pe lângă o pregătire profesională solidă, foarte multă răbdare, empatie și capacitatea de a interacționa pentru a-i câștiga copilului încrederea.

Rezonez natural cu copiii și îmi place să le descopăr ritmul, temerile și modul unic de a privi lucrurile. Tocmai de aceea, mi-am dorit să mă concentrez pe construirea unei relații bazate pe siguranță și încredere. Pentru mine, fiecare vizită la stomatolog este o oportunitate de a transforma experiența medicală într-una pozitivă, în care copilul să se simtă ascultat, înțeles și în deplină siguranță

2. În timpul consultațiilor apar adesea momente neașteptate. Cum le gestionezi și cum reușești să menții atmosfera calmă în cabinet?

Momentele neașteptate fac parte din dinamica oricărei consultații. Unele sunt mai ușoare, altele mai provocatoare, dar toate țin de capacitatea ta de a rămâne calm și atent.

Pentru mine, este important să-mi dau seama care ar putea fi temerile micului pacient sau ce îl blochează. În momentul în care ai această claritate, poți anticipa multe situații și le poți gestiona fără să escaladeze.

În același timp, tehnologia ne ajută foarte mult, ne permite să lucrăm mai eficient, mai sigur și mai predictibil, ceea ce contribuie la o experiență mai controlată pentru copil.

3. Ce rol au părinții în succesul tratamentului și cum îi implici în construirea unor obiceiuri dentare sănătoase pentru copii?

Părinții au un rol esențial. Practic, medicul și părintele ar trebui să funcționeze ca o echipă, cu același obiectiv: binele copilului.

Consider că primii pași spre o sănătate dentară bună se fac acasă, prin rutina de igienă și prin obiceiurile alimentare, iar aici părintele este cel care face diferența, zi de zi.

În cabinet, încerc să creez o experiență cât mai plăcută pentru copil, dar discuțiile serioase le am cu părinții, pentru că de ei depinde continuitatea. Atunci când părinții înțeleg cu adevărat rolul lor, lucrurile devin mult mai simple, pentru că, în final, toți își doresc același lucru: sănătatea copilului.

4. De-a lungul parcursului tău la DENT ESTET, a existat o persoană, un mentor sau un coleg care te-a inspirat și te-a ghidat profesional? Cum a contribuit această relație la evoluția ta ca medic?

O persoană care m-a impresionat și mi-a oferit direcții clare referitoare la meseria pe care o practic este Bianca Radu, psiholog în cadrul clinicii DENT ESTET Sibiu. Am participat la traininguri susținute de Bianca și am realizat, încă o dată, cât de important este să înțelegi copilul, să ai la îndemână niște instrumente terapeutice pe care să le aplici atunci când este cazul. În rest, sunt norocoasă să fac parte dintr-o echipă multidisciplinară, cu medici profesioniști, pregătiți să ofere fiecărui copil tratamentul cel mai bun și adaptat situației lui

5. Cum vezi viitorul stomatologiei pediatrice în România și ce crezi că ar trebui să se schimbe sau să se dezvolte pentru ca tot mai mulți copii să aibă acces la tratamente stomatologice de calitate?

Stomatologia pediatrică se află într-o ascensiune continuă în România. Consider că echipa medicală DENT ESTET 4 KIDS a avut un rol semnificativ, în ultimii ani, în promovarea beneficiilor vizitelor la medicul stomatolog pediatru cât mai devreme și a igienei dentare . În plus, am desfășurat numeroase programe educaționale în cadrul clinicilor care s-au adresat copiilor din grădinițe și școli, iar lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună. Este adevărat, însă, că este nevoie de o implicare și mai mare pentru a crește nivelul de conștientizare privind importanța igienei orale de la vârste cât mai fragede.

6. Fiecare medic a trăit, în cabinet, momente care lasă o amprentă puternică. A existat pentru tine o situație care ți-a redefinit felul de a privi relația cu pacienții sau profesia în general?

Pentru mine, cele mai valoroase momente sunt cele în care văd transformarea: copii care, la prima vizită, nici nu vor să intre în cabinet, iar după o perioadă de muncă și perseverență ajung să vină cu încredere, chiar cu bucurie.
Aceasta este, de fapt, cea mai mare satisfacție profesională.

7. Cum îți place să îți petreci timpul liber? Ce activități te ajută să te relaxezi și să-ți menții echilibrul?

Timpul meu liber este dedicat în totalitate familiei mele și băieților mei. Călătorim cât de mult se poate, pentru că ne place tuturor. Când îmi permite timpul, citesc, mă uit la un film bun, iar o întâlnire cu prietenii este cel mai bun balsam după o săptămână grea. Dacă am o perioadă mai tristă, mă apuc de prăjiturit.

Dr. Nina Popa face parte din echipa DENT ESTET 4 KIDS București.
Te rugăm să completezi toate informațiile obligatorii!
Programează-te

Completează formularul și unul dintre asistenții noștri te va contacta pentru a programa vizita la clinică.

Sunt deja pacient DE4Kids.
Sunt pacient nou.
check
Prin completarea acestui formular îmi dau acordul explicit să fiu contactat pe e-mail și/sau telefon în vederea realizării unei programări și obținerea mai multor informații despre tratamentul solicitat.
check
Sunt de acord și am luat cunoștință de Termenii și condițiile site-ului și Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.
*Dorim să vă informăm că tratamentele oferite de DENT ESTET 4 KIDS sunt disponibile pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.