Dr. Maria Onicaș

Alegerea stomatologiei pediatrice a venit treptat. În anii de liceu am mers la un medic dentist de care mi-a plăcut foarte mult. Era caldă, calmă și foarte atentă în felul în care lucra. Mi-a plăcut felul în care reușea să transmită liniște și încredere, iar experiența aceea a rămas undeva în mintea mea.

Mai târziu, la primul meu loc de muncă, am avut ocazia să asist medici pasionați de pedodonție. Atunci am început să simt că aceasta este specialitatea care mi se potrivește cel mai bine și în care pot face lucrurile cu adevărat bine.

La examenul de rezidențiat, am ales Stomatologia pediatrică fiind convinsă că este domeniul în care mă regăsesc și în care îmi doresc să evoluez.

Cel mai mult mă motivează sentimentul că pot face o diferență reală pentru un copil. Fie că reușesc să îi înlătur durerea, să tratez o infecție sau să îl ajut să își finalizeze un plan de tratament, satisfacția de a vedea că un copil este bine la final este foarte mare.

Îmi place și sinceritatea lor. Copiii se bucură sincer atunci când reușesc ceva, sunt spontani și, uneori, foarte amuzanți. Iar faptul că îmi lasă câte un desen, o îmbrățișare sau o mică surpriză pregătită de ei sunt lucruri care îmi fac ziua mai frumoasă.

Dar probabil cel mai mult mă bucură momentele în care văd că un copil foarte anxios la început începe să aibă încredere. Atunci simt că nu am rezolvat doar o problemă dentară, ci am contribuit și la construirea unei experiențe pozitive pentru el.

Da. Îmi amintesc în mod special de o fetiță de 10 ani care a venit la cabinet cu distrucții carioase foarte importante la nivelul incisivilor superiori permanenți și cu riscul de a-i pierde. În plus, fetița avea experiențe traumatizante din trecut legate de tratamentele stomatologice.

Acest caz m-a făcut să mă gândesc încă o dată cât de importantă este prevenția și cât de mult poate schimba lucrurile un control făcut la timp. În stomatologia pediatrică, nu este suficient să intervenim atunci când problema a devenit gravă. Uneori, cel mai important tratament este cel pe care reușim să îl prevenim.

Îmi doresc să plece cu sentimentul că au reușit.

Chiar dacă au venit speriați sau convinși că nu vor putea coopera, vreau ca la final să simtă că au făcut ceva important și că sunt mândri de ei.

Cel mai mult îmi doresc să asocieze cabinetul stomatologic cu ceva pozitiv. Poate că peste ani nu își vor aminti exact ce procedură le-am făcut, dar sper să își amintească faptul că au fost ascultați, că au fost tratați cu răbdare și că au descoperit că pot să își depășească frica.

Cred că este faptul că, uneori, ai ocazia să fii alături de un copil pe parcursul mai multor ani și să îl vezi crescând.

Îi vezi cum se schimbă, cum se maturizează, cum li se modifică zâmbetul, cum își pierd dinții de lapte și apar cei permanenți. Iar atunci când știi că unii dintre acei dinți au fost îngrijiți sau tratați chiar de tine, este foarte frumos să vezi continuitatea aceasta.

Mi se pare special și faptul că, în timp, copilul pe care l-ai cunoscut inițial ca pacient devine tot mai familiar cu tine și cu cabinetul.

Dincolo de partea medicală, cred că aceasta este una dintre cele mai frumoase recompense ale stomatologiei pediatrice: să nu vezi doar un dinte care se schimbă, ci să vezi copilul care crește odată cu el.

Cred că răbdarea și calmul sunt esențiale.

Copiii au ritmuri diferite și nu există o singură rețetă care să funcționeze pentru toți. Unii copii cooperează imediat, în timp ce alții au nevoie de timp, de mai multe vizite și de multă încredere.

Încerc să îi ascult și să le respect emoțiile, chiar și atunci când frica lor poate părea disproporționată pentru un adult. Pentru copil, însă, frica este reală. Iar dacă reușești să îi arăți că îl înțelegi și că este în siguranță, ai făcut deja un pas foarte important spre tratament.

În timpul liber, cel mai mult îmi place să petrec timp cu familia mea. După zilele aglomerate din cabinet, momentele simple petrecute împreună sunt cele care contează cel mai mult pentru mine.

Îmi plac călătoriile și ieșirile în familie, mai ales cele în care putem descoperi locuri noi și putem crea amintiri împreună.

Cred că, uneori, cel mai bun mod de a te deconecta nu este să faci ceva extraordinar, ci pur și simplu să fii prezent alături de oamenii dragi.