DentEstet DE4Teens

Dr. Antonia Tănase

Medic stomatolog Stomatologie pediatrică
Competență inhalosedare
Medic dentist București - Dr. Antonia Tănase

MOTTO „Oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.” – Maya Angelou

DESPRE

Dr. Antonia Tănase este medic stomatolog pediatru în cadrul echipei DENT ESTET 4 Kids, finalizând cursurile Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

A fost preocupată de sănătatea oamenilor încă din copilărie, iar vizitele la dentist au făcut-o să-și dorească să devină un medic priceput și pasionat să redea încrederea în zâmbetele pacienților săi. Din totdeauna a avut o slăbiciune pentru copii, motiv pentru care stomatologia pediatrică a fost o alegere naturală, firească. Adoră să comunice cu cei mici, să fie parte din poveștile lor pline de imaginație, să ascultele glumele pline de umor care provoacă răsete colorate și să privească sinceritatea din ochii lor.

„Îmi doresc să formez obiceiuri sănătoase și experiențe frumoase pentru copii chiar de la aceste vârste. În acest fel, viitorii adulți își vor păstra sănătatea orală pe termen cât mai lung.”

Cea mai mare provocare pentru dr. Antonia Tănase este abordarea unui pacient anxios care se află pentru prima dată la clinică și nu acceptă sub nicio formă tratamentele dentare sau, pur și simplu, vizita în cabinet. Satisfacția nu întârzie să apară, însă este soldată cu multă răbdare și o comunicare eficientă.

„Mi se pare extrem de satisfăcător momentul de la sfârșitul tratamentului unui astfel de pacient când aud: “A fost foarte distractivă vizita la stomatolog! Abia aștept să mai vin”. Acestea sunt lucrurile mici, care mie îmi aduc bucurie la sfârșitul zilei.”

În momentele în care nu este la clinică, dr. Antonia Tănase călătorește, se plimbă în parc și admiră natura, schiază sau merge să vizioneze un film.

FILOSOFIE

A fi medic stomatolog pediatric nu este doar o profesie, ci o vocație pe care o trăiesc în fiecare zi cu bucurie. Pentru mine, succesul nu se măsoară doar în tratamente reușite, ci în zâmbetele senine ale copiilor care pleacă din cabinet fără frică. Aspirația mea este să transform fiecare vizită la stomatolog într-o experiență pozitivă și să le ofer celor mici o bază solidă pentru o sănătate orală de durată. Motivația mea zilnică? Încrederea pe care mi-o acordă părinții și curajul pe care îl văd în ochii micilor pacienți.

CURSURI DE SPECIALITATE

2025

  • Combining TMJ, SDB & Myofunctional Disorders – Niels Van Der Valk – Mai
  • Compozit în zona laterală – Cristina Ghiță – Noiembrie

2024

  • IAPD Global Summit – Noiembrie, Porto

2023

  • Metode de prevenție a infecțiilor asociate îngrijirilor medicale în cabinetul stomatologic – Septembrie
  • Urgențe medicale – parte teoretică și practică – Expert Laser Center – Iunie
  • Tehnici inovative în tratamente dentare pediatrice – Aprilie
  • Transformarea vizitei la stomatolog într-o experiență desăvârșită pentru copii – Martie

ÎNTREBĂRI

1. Ce ai descoperit despre tine prin profesia pe care o ai? 

Ca medic stomatolog pediatru, am descoperit că am mai multă răbdare decât credeam și o capacitate firească de a mă conecta la lumea copiilor. Am învățat că un zâmbet sănătos nu se obține prin proceduri grăbite, ci explicând totul pe înțelesul celor mici și cu multă blândețe.

Totodată, la clinica DENT ESTET 4 KIDS, am realizat că pot transforma o experiență de care copiii se tem într-o aventură în care se simt în siguranță, ascultați și încrezători.

2. Ce calitate crezi ca te ajută cel mai mult in relația cu pacienții? 

Empatia. Pentru mine, să fiu un medic bun pentru copii înseamnă să le înțeleg temerile și să pot privi lucrurile din perspectiva lor.

Empatia mă ajută să construiesc o relație sinceră, bazată pe încredere, și să transform fiecare vizită într-o experiență cât mai prietenoasă, calmă și liniștitoare pentru cei mici.

3. Există o experiență personală care ți-a influențat felul în care privești astăzi stomatologia pediatrică?

Da. Îmi amintesc și acum teama pe care o simțeam în copilărie atunci când trebuia să merg la stomatolog. Din păcate, în acea perioadă nu se punea atât de mult accent pe gestionarea emoțiilor celor mici și pe crearea unei experiențe cât mai blânde pentru ei.

Această experiență m-a marcat și mi-a influențat profund modul în care privesc astăzi stomatologia pediatrică. Tocmai de aceea, îmi doresc să creez un loc în care copiii să vină fără teamă, să se simtă în siguranță și să plece mândri de ei, cu zâmbetul pe buze.

4. Ce semne ar trebui să îi determine pe părinți să programeze o vizită la medicul stomatolog pediatru, chiar dacă cel mic nu acuză durere?

Există mai multe semne care ar trebui să îi îndrume pe părinți către un consult stomatologic, chiar și în absența durerii.

Printre acestea se numără apariția unor pete alb-cretoase sau maronii pe dinții copilului, precum și evitarea anumitor alimente, în special a celor tari, dulci, reci sau fierbinți.

De asemenea, sângerarea gingiilor în timpul periajului și respirația neplăcută persistentă pot indica existența unei probleme de sănătate orală. În oricare dintre aceste situații, este recomandat ca părinții să programeze un control la medicul stomatolog pediatru.

5. Care este întrebarea pe care o primești cel mai des de la părinți și ce le răspunzi?

Dacă tratarea dinților de lapte este cu adevărat necesară, având în vedere că aceștia vor fi înlocuiți. Răspunsul meu este de fiecare dată ferm: da, îngrijirea și tratarea dinților temporari este esențială. Aceștia nu doar că asigură o masticație corectă și confortabilă pentru copii, dar au și rolul fundamental de a păstra spațiul necesar pentru erupția corectă a dinților definitivi.

6. Dacă ai putea schimba un singur obicei al părinților legat de îngrijirea dentară a copiilor, care ar fi acela și de ce? 

Aș introduce folosirea zilnică a aței dentare în rutina copiilor, imediat ce apar primii dinți vecini, după vârsta de 3 ani. 

Foarte mulți părinți se concentrează exclusiv pe periaj, însă periuța poate curăța doar trei dintre cele cinci suprafețe ale unui dinte. Fără ață dentară, spațiile dintre dinți rămân necurățate, devenind locul ideal pentru acumularea plăcii bacteriene și apariția cariilor interdentare, unele dintre cele mai frecvente și „ascunse” afecțiuni la copii.

7. Dacă ar fi să alegi un lucru care te reprezintă cel mai bine, care ar fi acela?

Pasiunea pentru prevenție. Mă reprezintă dorința de a educa, nu doar de a trata. Cred cu tărie că cel mai bun tratament este cel pe care reușim să îl prevenim, motiv pentru care investesc mult timp în a-i învăța pe copii și pe părinți cum să aibă grijă de zâmbetul lor acasă, pe termen lung si îi îndrum să vină la controalele periodice la 6 luni, dar si la ședințele de igienizare.

8. Ce hobby-uri ai? 

Când nu sunt la cabinet, îmi place foarte mult să călătoresc, să descopăr locuri noi sau să citesc o carte bună. Cred că un echilibru frumos între viața profesională și cea personală ne ajută să dăm ce avem mai bun atunci când suntem în fața pacienților.

Dr. Antonia Tănase face parte din echipa DENT ESTET 4 KIDS Ploiești.
Te rugăm să completezi toate informațiile obligatorii!
Programează-te

Completează formularul și unul dintre asistenții noștri te va contacta pentru a programa vizita la clinică.

Sunt deja pacient DE4Kids.
Sunt pacient nou.
check
Prin completarea acestui formular îmi dau acordul explicit să fiu contactat pe e-mail și/sau telefon în vederea realizării unei programări și obținerea mai multor informații despre tratamentul solicitat.
check
Sunt de acord și am luat cunoștință de Termenii și condițiile site-ului și Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.
*Dorim să vă informăm că tratamentele oferite de DENT ESTET 4 KIDS sunt disponibile pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.