DentEstet DE4Teens

Dr. Radu Popovici

Medic Specialist Stomatologie pediatrică
Medic dentist București - Dr. Radu Popovici

MOTTO: Prevenția este mai bună decât tratarea. – Desiderius Erasmus

DESPRE

Dr. Radu Popovici este Medic Specialist în Stomatologia Pediatrică în cadrul clinicilor DENT ESTET 4 KIDS București și Ploiești și se caracterizează prin perseverență, empatie și dorința de a evolua în fiecare zi.

A absolvit Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”, unde a obținut și diploma de medic specialist în Stomatologie Pediatrică în urma finalizării programului de rezidențiat.

Consideră situațiile dificile a fi o provocare, misiunea sa de zi cu zi fiind să aducă pe chipul tinerilor pacienți zâmbete sănătoase, pline de curaj și încredere.

Tehnologia digitală este atuul său în realizarea tratamentelor dentare într-un mod cât mai confortabil. Printre cele mai importante tehnologii, se enumeră radiologia dentară fără de care dr. Radu Popovici consideră că nu ar putea realiza un plan complet de tratament.

În momentele în care nu se află la clinică, dr. Radu Popovici se relaxează cântând la chitară, jucând șah sau la un meci de fotbal. O carte bună este de asemenea întotdeauna un prilej de relaxare.

FILOSOFIE

Stomatologia pediatrică reprezintă pentru mine o combinație între știință, educație și empatie. Să fii medic stomatolog pediatru înseamnă mai mult decât tratamente aplicate pentru anumite probleme dentare, este modul nostru de a contribui la formarea unor atitudini sănătoase și de a-i ajuta pe copii să capete încredere în actul medical. Obiectivul meu este să devin acel medic dedicat care oferă fiecărui mic pacient nu doar un tratament corect, ci și o experiență pozitivă, bazată pe răbdare, comunicare și respect. Motivația mea vine din dorința de a vedea copii care pleacă din cabinet mai încrezători și mai bine informați.

Cred că medicina este, în esență, despre oameni, iar filosofia, una dintre pasiunile mele, m-a ajutat să înțeleg mai profund această perspectivă: fiecare pacient are în spate o poveste, are propriile emoții și nevoi. Prin această profesie îmi doresc să aduc un echilibru între cunoaștere, grijă și responsabilitate, contribuind la zâmbete sănătoase și la formarea unor generații mai conștiente de importanța prevenției.

CURSURI DE SPECIALITATE

2024:

  • 17th Congress of the European Academy of Paediatric – Goteborg, Suedia

ÎNTREBĂRI

1. De ce stomatologia pediatrică?

Am ales stomatologia pediatrică deoarece provin dintr-o familie de cadre didactice, iar educația a fost întotdeauna o valoare fundamentală pentru mine. Consider că noi, medicii stomatologi pediatri, suntem în primul rând educatori. Dincolo de tratamente, avem responsabilitatea de a construi încredere, de a forma obiceiuri sănătoase și de a transforma vizita la medicul stomatolog într-o experiență pozitivă, care să îi însoțească pe copii toată viața.

2. Ai avut un mentor care ți-a influențat parcursul profesional? Care este cel mai important lucru pe care l-ai luat cu tine din acea experiență?

Am avut privilegiul de a întâlni oameni care m-au inspirat prin profesionalism și dedicare.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care l-am învățat este că fiecare copil trebuie tratat cu răbdare, empatie și respect. Succesul unui tratament nu depinde doar de abilitățile tehnice, ci și de relația de încredere pe care reușim să o dezvoltăm cu cei mici și familiile lor.

3. De ce este important să nu așteptăm apariția durerii atunci când vorbim de prima vizită la medicul stomatolog pediatru?

Prima vizită la medicul stomatolog pediatru ar trebui să fie una de acomodare și prevenție, nu una determinată de durere. Atunci când copilul ajunge la cabinet într-un mediu liniștit, fără urgențe, pentru el se traduce într-o experiență pozitivă. Va căpăta mult mai multă încrederea în medic. În plus, controalele periodice permit depistarea precoce a eventualelor probleme și evitarea tratamentelor complexe.

4. Cum te ajută tehnologia digitală să faci tratamentele dentare mai confortabile pentru copii?

Tehnologia digitală ne oferă posibilitatea de a realiza investigații rapide și precise, cu un confort sporit pentru pacient. Imaginile digitale pot fi folosite și ca instrument educativ, ajutând copilul și părinții să înțeleagă mai bine situația clinică și necesitatea tratamentului. Astfel, consultațiile devin mai eficiente, iar experiența copilului este mai plăcută.

5. Este importantă radiologia dentară în stabilirea unui plan complet de tratament?

Da, radiologia dentară este un instrument esențial în diagnostic. Ea ne oferă informații care nu sunt vizibile în timpul examenului clinic, cum ar fi cariile interdentare, dezvoltarea dinților permanenți sau anumite afecțiuni ale osului și rădăcinilor. Atunci când este indicată, radiografia ne ajută să stabilim un plan de tratament corect și personalizat, folosind doze minime de radiații și respectând toate măsurile de siguranță.

6. Cum abordezi cazurile mai dificile sau copiii care au avut experiențe neplăcute anterior la dentist?

Fiecare copil are ritmul său și încerc să îl respect. Încep prin, a explica pe înțelesul lui fiecare etapă și îi ofer timp să se familiarizeze cu mediul din cabinet. În acest mod, încrederea în medic apare de la sine. Răbdarea, comunicarea și colaborarea cu părinții sunt, de asemenea, esențiale pentru a transforma o experiență negativă într-una pozitivă.

7. Ce mesaj ai pentru copiii care se tem de dentist? Dar pentru părinții lor?

Mesajul meu este că medicul stomatolog este un prieten al zâmbetului lor și fiecare vizită îi ajută să aibă dinți sănătoși și puternici. Părinților le recomand să vorbească despre dentist într-un mod pozitiv și să programeze controale regulate, înainte de apariția durerii. Împreună putem transforma vizita la cabinet într-o experiență plăcută și lipsită de teamă.

8. Cum îți place să îți petreci timpul liber? Care sunt pasiunile tale?

În timpul liber îmi place să joc șah, să cânt la chitară și să practic fotbalul. Șahul mă ajută să îmi dezvolt gândirea strategică și capacitatea de concentrare, chitara îmi oferă echilibru și relaxare, iar fotbalul mă învață importanța disciplinei, a spiritului de echipă și a perseverenței. Consider că toate aceste pasiuni contribuie și la dezvoltarea mea ca medic, ajutându-mă să abordez fiecare pacient cu calm și empatie.

Dr. Radu Popovici face parte din echipa DENT ESTET 4 KIDS București și Ploiești.
Te rugăm să completezi toate informațiile obligatorii!
Programează-te

Completează formularul și unul dintre asistenții noștri te va contacta pentru a programa vizita la clinică.

Sunt deja pacient DE4Kids.
Sunt pacient nou.
check
Prin completarea acestui formular îmi dau acordul explicit să fiu contactat pe e-mail și/sau telefon în vederea realizării unei programări și obținerea mai multor informații despre tratamentul solicitat.
check
Sunt de acord și am luat cunoștință de Termenii și condițiile site-ului și Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.
*Dorim să vă informăm că tratamentele oferite de DENT ESTET 4 KIDS sunt disponibile pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.