DentEstet DE4Teens

Dr. Adina Neagoe

Medic Specialist
Stomatologie Pediatrică
Competență inhalosedare

MOTTO: “Provocarile sunt cele care fac viata interesanta, iar depasirea lor este ceea ce face viata plina de sens.” – Joshua J. Marine

DESPRE

Dr. Adina Neagoe a finalizat cursurile Facultății de Medicină Dentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie, Craiova. A urmat ulterior programul de rezidențiat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București, iar în prezent este medic specialist Pedodonție.

Și-a dorit să devină medic stomatolog pediatru încă din copilărie, fiind susținută și încurajată permanent de familie, dar și datorită faptului că se regăsește foarte mult în lucrul cu copiii.

Managementul unui pacient anxios sau necooperant este provocarea cu care se confruntă zilnic dr. Adina Neagoe, însă faptul că la finalul tratamentului devine confidenta de încredere a copiilor, îi oferă satisfacție și bucurie, elemente care o motivează să fie mai bună în fiecare zi.

Timpul liber îl dedică sportului, excursiilor off-road, drumețiilor cu prietenii, schiatului și cititului.

FILOSOFIE

Mi-am ales această specialitate pentru că îmi place să transform o experiență de care mulți copii se tem, într-una care nu-i sperie. Cabinet stomatologic poate părea intimidant, la început, însă rolul meu este să le ofer suport copiilor, dar și părinților. Îmi place să ofer claritate, să le spun părinților ce poate fi prevenit, ce trebuie urmărit, pentru că un părinte informat este cel mai bun aliat al sănătății dentare a copilului său.

CURSURI DE SPECIALITATE

2025:

  • Congresul Societății Române de Stomatologie, „Tendințe Actuale în Medicina Dentară, Analog sau Digital” – Martie
  • Atestat de studii complementare în „Inhalosedare prin amestec cu protoxid de azot și oxigen în medicina dentară”

2024:

  • The 22nd World Congress on Dental Traumatology – Iulie ,Tokyo
  • Training de o zi: „Combining TMJ, SDB & Myofunctional Disorders”, susținut de Niels HulsinkMai

2023:

  • The 29th Congress of the International Association of Paediatric – Iunie, Maastricht

2022:

  • The 16th Congress of the European Academy of Paediatric Dentistry – Iunie, Lisabona
  •  Webinar EAPD: „Molar incisor hypomineralisation: An update and the basics” – Martie

2021:

  • Congresul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București – Ediția a IX-a – Noiembrie
  • Congresul Colegiului Medicilor Stomatologi din București, „Viziuni și tendințe în practica stomatologică” – Octombrie

ÎNTREBĂRI

1. Cum crezi că influențează primele vizite la dentist felul în care un adult se raportează la sănătatea orală?

Primele vizite la dentist au un rol foarte important. Experiențele plăcute din copilărie cresc semnificativ șansele ca, la maturitate, pacienții să acorde importanță îngrijirii dentare și controalelor periodice. În această etapă, putem pune bazele unei relații bazate pe încredere și responsabilitate. Iar acest lucru înseamnă dezvoltarea de obiceiuri sănătoase, care vor continua și în viața de adult.

2. Cum pot părinții să fie cu adevărat parteneri în menținerea sănătății dinților copiilor, nu doar să-i supravegheze la periaj?

Implicarea reală a părinților contează foarte mult. Părinții pot deveni parteneri activi în menținerea sănătății dentare a copiilor dacă oferă un exemplu personal, dacă transformă rutina de igienă orală într-o activitate distractivă, discută periodic despre importanța dinților sănătoși, colaborează cu medicul stomatolog și adoptă un stil de viață sănătos.
În acest fel, părinții nu mai sunt percepuți ca niște „paznici ai periuței”, ci devin modele și parteneri în formarea unui comportament sănătos pe termen lung.

3. Ce inovații în stomatologia pediatrică crezi că fac vizita copiilor mai confortabilă?

În ultimii ani, stomatologia pediatrică a evoluat semnificativ, având ca obiectiv transformarea vizitei la dentist într-o experiență mai plăcută, sigură și lipsită de frică pentru copii. Abordarea psihologică și educațională a medicilor stomatologi pediatri, specializați și instruiți în tehnici de comunicare adaptate copiilor, alături de designul prietenos al cabinetelor moderne și utilizarea tehnologiilor digitale, precum camerele și scanerele intraorale, dispozitivele de anestezie computerizată, laserul dentar și radiografiile digitale, reprezintă doar câteva dintre inovațiile care îmbină tehnologia, empatia și educația pentru a transforma mersul la dentist într-o experiență plăcută și de încredere.

4. Într-o lume din ce în ce mai digitală, cum păstrezi partea umană și emoțională a relației cu micii pacienți?

În contextul digitalizării, partea umană devine chiar mai valoroasă. Căldura vocii, răbdarea și empatia sunt cele care rămân în mintea copiilor. Îmi place să scot la iveală partea mea copilăroasă, să explic ce urmează într-un mod jucăuș și să observ reacțiile fiecărui copil. Tonul, zâmbetul și privirea contează uneori mai mult decât orice aparat digital. Cu fiecare pacient, îmi propun să construiesc o relație de prietenie, astfel încât să se simtă ascultat, respectat și protejat.

5. Ce principii te ghidează atunci când lucrezi cu părinții, mai ales când aceștia sunt anxioși?

De multe ori se întâmplă ca părinții să fie mai emoționați în cabinet decât copiii. De aceea, contează modul în care gestionăm anxietatea părinților. Dacă părintele este anxios, acest lucru poate influența semnificativ atmosfera vizitei și starea copilului. O atitudine caldă, dar profesionistă, îi oferă părintelui siguranța că cel mic este pe mâini bune. Explicarea clară, pe scurt, dar suficient de detaliată, a pașilor tratamentului îi ajută pe părinți să înțeleagă ce urmează și reduce incertitudinea, principala sursă a anxietății.

6. Stomatologia pediatrică combină precizia tehnică cu abilitățile pedagogice. Cum reușești să le îmbini în activitatea de zi cu zi?

n stomatologia pediatrică, precizia tehnică este esențială pentru calitatea tratamentului, însă succesul intervenției depinde în mare măsură și de modul în care copilul este pregătit și implicat. Pentru mine, este important să îmbin aceste două aspecte printr-o abordare empatică, adaptată vârstei fiecărui pacient. Folosesc un limbaj simplu, jocuri de rol și explicații vizuale pentru a transforma experiența stomatologică într-una pozitivă și educativă. În același timp, respect protocoalele de tratament și aplic tehnici precise și actuale, într-un ritm care ține cont de răbdarea, confortul și capacitatea micului pacient. Astfel, copilul capătă încredere, iar tratamentele devin mai eficiente și mai ușor de realizat.

7. Poți să ne povestești despre un caz sau o zi din cabinet care ți-a schimbat felul în care privești meseria? Ce ai învățat din această experiență?

Cred că fiecare zi și fiecare pacient pe care îl văd pentru prima dată, copii anxioși, părinți stresați sau copii cu nevoi speciale, reprezintă provocări din care am mereu ceva de învățat. Am învățat că relația umană care se creează între medic și copil vine înaintea actului medical. Am învățat că răbdarea și empatia pot fi la fel de importante ca orice instrument din cabinet și că, uneori, câteva minute de conectare cu cei mici pot schimba complet rezultatul tratamentului.

Nimic nu se compară cu zâmbetele și îmbrățișările de la finalul ședinței de tratament.

8. Există un mentor sau coleg care te-a inspirat și te-a ajutat să-ți definești stilul profesional?

Pot spune că am fost foarte norocoasă. Încă de la început, am intrat într-o echipă de profesioniști, în care m-am integrat cu ușurință. Colegii mei de la DENT ESTET 4 KIDS au fost deschiși să împărtășească „tips & tricks” utile în această profesie, iar în timp mi-am dezvoltat propriul stil de lucru cu micii pacienți, adaptat tiparului psihologic și temperamental al fiecăruia.

Scopul meu este să creez o legătură de încredere cu fiecare copil și o atmosferă caldă și sigură în cabinet.

9. Cum îți petreci timpul liber și ce te ajută să găsești echilibrul între viața profesională și cea personală?

În timpul liber încerc să fac sport, să mă relaxez prin plimbări în natură. Îmi place să călătoresc, să citesc și să petrec timp cu familia. Cred că echilibrul nu este o stare permanentă, ci o căutare continuă. Important este să-mi ascult nevoile, să-mi stabilesc prioritățile, pentru a crește satisfacția personală.

Dr. Adina Neagoe face parte din echipa DENT ESTET 4 KIDS București și Ploiești.
Te rugăm să completezi toate informațiile obligatorii!
Programează-te

Completează formularul și unul dintre asistenții noștri te va contacta pentru a programa vizita la clinică.

Sunt deja pacient DE4Kids.
Sunt pacient nou.
check
Prin completarea acestui formular îmi dau acordul explicit să fiu contactat pe e-mail și/sau telefon în vederea realizării unei programări și obținerea mai multor informații despre tratamentul solicitat.
check
Sunt de acord și am luat cunoștință de Termenii și condițiile site-ului și Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.
*Dorim să vă informăm că tratamentele oferite de DENT ESTET 4 KIDS sunt disponibile pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.