DentEstet DE4Teens

Doris Hotca

Psiholog
Psiholog Doris Hotca

MOTTO: „Toate visele noastre pot deveni realitate dacă avem curajul să le urmăm.” – Walt Disney

DESPRE

Doris Hotca este psiholog clinician în cadrul DENT ESTET 4 KIDS Timișoara și Arad, cu dublă specializare în psihologie și certificare în Psihoterapie Sistemică de Familie.

 

„Fă rai din ce ai”. Este motto-ul care îi oferă motivație în fiecare zi și care o ajută în vindecarea chiar și a celor mai profunde traume.

 

Experiența sa pediatrică este o continuă provocare și aventură, fiind atrasă de versatilitatea, sinceritatea și imaginația bogată a copiilor. Explorează împreună cu tinerii pacienți lumea emoțiilor, a temerilor și a elementelor din jurul lor, fiind fascinată de momentul în care aceștia depășesc fricile și descoperă încrederea în ei.

 

În timpul liber, Doris adoră să petreacă timpul cu familia, în special cu nepoatele sale.

FILOSOFIE

Am ales profesia de psiholog pentru că îmi doresc să fiu alături de copii în momentele în care le este teamă și să îi ajut să își găsească propriul curaj. Mă motivează fiecare copil care, prin încredere și răbdare, reușește să facă un pas înainte, iar pentru mine, magia acestei meserii este să îl văd descoperind că este mai puternic decât frica lui.

CURSURI DE SPECIALITATE

2025

  • Curs de Psihologie Sportivă – Decembrie
  • Workshop: „Provocările din căsnicie” – Septembrie
  • Curs de Hipnoză și Hipnoterapie – Mai

2024

  • Workshop: „Abordarea terapeutică a cuplurilor” – Decembrie
  • Workshop: „Interacțiuni familiale – abordări terapeutice sistemice în acțiune” – Noiembrie

2021

  • Curs: „Terapia sistemică a familiilor cu copii” – Decembrie

 

ÎNTREBĂRI

1. Cum ai descrie rolul unui psiholog clinician într-o clinică de stomatologie pediatrică?

Rolul meu este să îi ajut pe copii să transforme experiența vizitei la dentist, percepută uneori ca amenințătoare, într-una sigură și predictibilă. Lucrez împreună cu echipa medicală pentru a reduce anxietatea, a construi încrederea copilului și a-l pregăti emoțional pentru fiecare etapă a tratamentului. Prin tehnici de desensibilizare, joc și intervenții adaptate vârstei, îi ajut pe cei mici să descopere că pot face față acestei experiențe în propriul lor ritm.

2. Cum îi ajuți pe cei mici să vorbească despre frici, emoții sau experiențe care îi copleșesc?

Copiii nu își exprimă întotdeauna emoțiile prin cuvinte, de aceea folosesc metode potrivite nivelului lor de dezvoltare: jocul, poveștile, desenul sau conversațiile ghidate. Creez un spațiu în care se simt ascultați și în siguranță, fără să fie judecați sau grăbiți. Atunci când un copil simte că emoțiile lui sunt înțelese și validate, îi este mult mai ușor să vorbească despre ceea ce îl sperie și să găsească, împreună cu noi, modalități de a gestiona aceste trăiri.

3. Care sunt cele mai frecvente temeri pe care le observi la copii înainte de vizita la dentist?

Sunt legate de posibilitatea de a simți durere, de necunoscut, de sunetele și mirosurile din cabinet sau de senzația de pierdere a controlului asupra situației. Uneori, anxietatea apare în urma unei experiențe medicale neplăcute sau este influențată de povești auzite de la alți copii ori chiar de emoțiile transmise involuntar de adulți. Inclusiv mesajele folosite uneori ca avertisment – de exemplu, «Dacă nu te speli pe dinți, ajungi la dentist» – pot contribui la asocierea cabinetului stomatologic cu ceva negativ. De multe ori, ceea ce sperie cel mai mult nu este procedura în sine, ci anticiparea ei.

4. Cum se schimbă un copil atunci când începe să capete încredere în el și în oamenii din jurul lui?

Schimbarea este vizibilă. Copilul devine mai mult curios decât speriat, cooperează mai ușor și începe să își exprime nevoile și emoțiile cu mai multă încredere. Fiecare experiență pozitivă îi consolidează sentimentul că poate face față provocărilor și că adulții din jur sunt acolo pentru a-l sprijini. Încrederea astfel construită nu îl ajută doar în cabinetul stomatologic, ci și în alte situații noi sau dificile din viața de zi cu zi.

5. Ce rol au părinții în felul în care copilul își gestionează emoțiile înainte și în timpul vizitei la stomatolog?

Părinții au un rol esențial, deoarece copiii preiau adesea reperele și starea emoțională a acestora. Atunci când adultul transmite calm și încredere și oferă explicații potrivite vârstei copilului, acesta se simte mai în siguranță. Încurajăm părinții să evite folosirea fricii ca metodă de motivare și să valideze emoțiile copilului fără a le amplifica. Colaborarea dintre familie, psiholog și medic creează un mediu în care copilul poate dezvolta o relație sănătoasă și lipsită de teamă cu îngrijirea sănătății orale.

6. Există un moment din clinică care te-a impresionat și care ți-a rămas în minte?

Nu știu dacă aș putea alege un singur moment. În cei trei ani petrecuți la DENT ESTET 4 KIDS, am adunat multe clipe care au rămas cu mine.

Cele mai prețioase sunt acelea în care văd cum crește încrederea copilului. Teama nu dispare întotdeauna, dar copilul «se lasă purtat de valul încrederii» și acceptă, pas cu pas, tratamentul. Sunt multe momente care îmi aduc o recunoștință profundă și care se nasc din munca unei întregi echipe: copil, medic, asistent, psiholog și părinți care îi sunt alături cu calm și răbdare.

Dintr-o persoană străină, ajung să devin pentru copil o figură de siguranță și de încredere. Iar aceasta este, pentru mine, adevărata victorie: nu doar un tratament dus la bun sfârșit, ci un copil care pleacă mai curajos, știind că nu este singur

7. Cum îți place să îți petreci timpul liber? Care sunt pasiunile tale?

În timpul liber, îmi place să fiu aproape de oamenii dragi mie, familie și prieteni. Una dintre micile mele bucurii este să pregătesc prăjituri și, mai ales, să le împart cu ceilalți. Cred că lucrurile făcute cu drag au un gust și mai bun atunci când sunt împărtășite.

Cele mai mari doze de bucurie le primesc însă de la cele două nepoțele. Timpul petrecut cu ele, joaca, râsetele și energia lor îmi umplu sufletul de bucurie și îmi amintesc cât de frumoase pot fi lucrurile simple.

Doris Hotca face parte din echipa DENT ESTET 4 KIDS Timișoara.
Te rugăm să completezi toate informațiile obligatorii!
Programează-te

Completează formularul și unul dintre asistenții noștri te va contacta pentru a programa vizita la clinică.

Sunt deja pacient DE4Kids.
Sunt pacient nou.
check
Prin completarea acestui formular îmi dau acordul explicit să fiu contactat pe e-mail și/sau telefon în vederea realizării unei programări și obținerea mai multor informații despre tratamentul solicitat.
check
Sunt de acord și am luat cunoștință de Termenii și condițiile site-ului și Politica de prelucrare a datelor cu caracter personal.
*Dorim să vă informăm că tratamentele oferite de DENT ESTET 4 KIDS sunt disponibile pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.