Tot ce trebuie să știi despre fluorizarea dentară la copii

Articol realizat de dr. Denisa Sgîea – Medic stomatolog pediatru

Fluorul este un mineral pe care îl putem găsi în numeroase alimente, precum și în apa potabilă. Cantitatea de fluor din apă variază de la o regiune la alta.

Introducerea de fluor în apa de băut în 1958 a dus la o reducere dramatică a cariilor dentare. Ulterior, suplimentele de fluor au fost susținute pentru copiii a căror apă nu a fost fluorizată, iar acum aproape toată pasta de dinți conține fluor. Datorită succesului său în prevenirea cariilor, fluorul în apă a fost numit o realizare de top în domeniul sănătății publice în secolul XX.

Academia Americană de Pediatrie (AAP), împreună cu Asociația Dentară Americană (ADA) și Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), sunt de acord că fluorizarea apei  este un mod sigur și eficient de  prevenire a cariilor dentare .  

 

Fluorul ajută la sănătatea dinților, întărind smalțul și făcându-l mai rezistent la carii. Totodată, fluorul ajută la remineralizarea cariilor incipiente și scade cantitatea de acizi pe care bacteriile din cavitatea orală o produc.

Este absorbit în smalțul dinților, mai ales în perioada de formare și de creștere a acestora. În smalț, fluorul se combină cu cristalele de hidroxiapatită (care sunt compuși de bază ai smalțului), rezultând cristale mai mari și mai rezistente (numite cristale de fluoroapatită). În acest fel, duritatea smalțului dentar crește, iar acesta devine mult mai rezistent la procesele de demineralizare acidă.

Avantajele fluorizării dentare în cabinet:

Acest tratament nedureros și ușor de realizat are beneficii în cazul mai multor probleme:

  • reduce riscul apariției cariilor dentare
  • diminuează  hipersensibilitate dentară
  • ajută în cazul pacienților care urmează un tratament ortodontic
  • se comportă ca un strat protector împotriva acizilor
  • întărește structura dintelui;
  • ajută pacienții care au o cantitate de salivă redusă
  • are beneficii pentru pacienții care au structuri deficitare ale țesuturilor dentare
  • eficient și pentru persoanele care nu pot menține o igienă dentară riguroasă

Este, cu siguranță, important pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 16 ani să fie expuşi la fluor prin intermediul pastelor de dinţi ce conţin fluor. Acesta este intervalul de timp în care apar dinţii primari şi permanenţi.

 

  1. Ce este fluorizarea?

Fluorizarea este procedura stomatologică de profilaxie și prevenție a apariției cariei dentare prin care se aplică la nivelul tuturor dinților, în urma îndepărtării plăcii bacteriene prin periaj profesional, produse de uz stomatologic (gel/lac/varnish) cu diferite concentrații de fluor, pentru a activa procesul de remineralizare a structurilor dentare, fiind un procedeu non- invaziv și nedureros. Au fost publicate peste 3.000 de studii clinice și articole care demonstrează beneficiile fluorului, pe o perioadă de peste 65 de ani.

 

  1. Cum se realizează fluorizarea?

Deşi se poate realiza şi acasă, la recomandarea medicului stomatolog pediatru, cu produse special concepute pentru a fi utilizate în siguranță acasă, procedura de fluorizare se realizează de către medic, în cabinetul stomatologic, de 2-4 ori pe an, în funcție de necesitățile fiecărui pacient.

În urma periajului profesional, se aplică produsul de fluorizare (lac, gel, varnish) fie cu ajutorul gutierelor de fluorizare, fie prin pensulare.

 

  1. Este indicat să folosim pastă de dinți cu fluor? De la ce vârstă?

Conform recomandărilor Academiei Europene de Stomatologie Pediatrică din 2009, este indicat să se utilizeze pasta de dinți cu fluor, astfel:

– copiii cu vârsta între 6 luni și 2 ani: pastă de dinți cu o concentrație de 500 ppm (cantitatea de pastă recomandată este de dimensiunea unui bob de mazăre)

– copiii cu vârsta între 2 ani și 6 ani: pastă de dinți cu o concentrație de 1000(+) ppm (cantitatea de pastă recomandată fiind de dimensiunea unui bob de mazăre)

– copiii cu vârsta peste 6 ani: pastă de dinți cu o concentrație de 1450 ppm (cantitatea de pastă recomandată cu dimensiune de 1-2 cm)

 

  1. De ce trebuie să se realizeze fluorizare în cabinet?

Procedura de fluorizare este o manoperă stomatologică de profilaxie și prevenție a apariției cariei dentare efectuată în cabinet, în urma periajului profesional. Astfel, cantitatea de fluor aplicată poate fi controlată, timpul necesar acțiunii este de asemenea controlat, se utilizează sistem de izolare și sistem de aspirație a salivei.

 

  1. Dacă utilizăm pasta de dinți cu fluor mai sunt necesare și fluorizările în cabinet?

Fluorizarea este recomandat să fie efectuată în cabinetul stomatologic de cel puțin două ori pe an, cantitatea de fluor din pastele de dinți fiind insuficientă pentru a ajuta singular la echilibrarea procesului de remineralizare și pentru a proteja pe termen lung structurile dentare.

 

  1. Aportul de fluor din alimente este suficient?

Nu este suficient! Fluorul este un mineral pe care îl putem găsi în numeroase alimente precum și în apa potabilă, însă, pentru a fi benefic în prevenția apariției cariei dentare, este indicat ca aportul de fluor să fie luat din apă, pastele de dinți, alimente și fluorizările realizate în cabinetul stomatologic, deoarece atât alimentele, cât și apa potabilă și pasta de dinți conțin o cantitate mică de fluor.

 

  1. Sunt recomandate suplimentele cu fluor?

Doar la indicația medicului pediatru, de exemplu în zonele în care apa nu este fluorurată ( în Irlanda există zone în care apa potabilă nu conține fluor). Academia Americană de Pediatrie (AAP), împreună cu Asociația Dentară Americană (ADA) și Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), sunt de acord că fluorizarea apei  este un mod sigur și eficient de  prevenire a cariilor dentare.

 

  1. Ce se întâmplă dacă copilul înghite pastă de dinți cu fluor?

Conform Academiei Americane de Stomatologie pediatrică este recomandat ca periajul dentar să fie supravegheat de către părinte până în jurul vârstei de 8 ani pentru a corecta atât tehnica de periaj cât și pentru a evita înghițirea pastei de dinți.

Pasta de dinți conține o cantitate mică de fluor, care nu reprezintă un pericol în cazul în care este înghițită în timpul unui periaj, însă, nu este recomandat ca acest lucru să devină un obicei.

 

____________________________________________

Surse de informare pentru părinți:

Evidence-Based Clinical Practice Guidelines https://www.ada.org/en/public-programs/advocating-for-the-public/fluoride-and-fluoridation/fluoride-clinical-guidelines

 Centers for Disease Control and Prevention https://www.cdc.gov/fluoridation/index.html?CDC_AA_refVal=https%3A%2F%2Fwww.cdc.gov%2Ffluoridation%2Findex.htm

 American Academy of Pediatrics: https://ilikemyteeth.org/

 

 

×
3 campanii active. Descoperă-le București Sibiu Timișoara