Dr. Cristina Talpoș

Dr. Cristina Talpoș a crescut printre pacienți, în cabinet și în sala de așteptare. Cu ambii părinți medici stomatologi, crede că alegerea stomatologiei ca profesie a fost una firească și nu s-ar fi văzut făcând altceva.
În facultate s-a îndrăgostit de ramura Ortodonției, iar pentru ea este o provocare să redea zâmbete frumoase.
Învăț in fiecare zi și încerc sa educ pacienții pentru a înțelege impactul tratamentului ortodontic. Îmi doresc permanent să evoluez, să fiu mai bună, și nu doar în meseria mea. E un efort permanent de autodepășire.
Fire ambițioasă și perseverentă, dr. Talpoș își fixează constant obiective, dar cel mai important obiectiv, de departe, este să schimbe viața pacienților săi, în bine.
În timpul liber îi place foarte mult să citească, lucru pe care îl face în fiecare zi, de la articole de specialitate, la beletristică.
Îmi place mult să călătoresc și să petrec cât de mult timp pot cu fiica mea, singurul reper al trecerii iminente a timpului. Am învățat sa ma bucur de lucruri mărunte și să-mi propun lucruri mari.
Cursuri de specializare la care a participat recent:
- Programul de 2 ani pentru perfecţionare în Tehnica Straight Wire, Prof. Dr. Davide Mirabella, Sicilia
- „Digital lingual technology and technique: from the 3D concept to the perfect smile. Lingual Liberty System”, Dr. Didier Fillion
- Participare în calitate de lector la Simpozionul de Medicină Dentară 2017 “Perspective în ortodonţie”
- “Tehnica linguală, tratamentul viitorului: provocări şi soluţii inovatoare”, AOLR
- Diplomă de recunoaştere a contribuţiei aduse în cadrul seminarului internaţional BIOREMED