Dr. Andreea Pavel

Dr. Andreea Pavel a absolvit, în anul 2018, Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Dentară, din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, iar în prezent este medic stomatolog pediatru la DENT ESTET 4 Kids.
Stomatologia pediatrică este mai mult decât o știință a dințișorilor. Este o artă practicată din pasiune pentru copiii. Oferă multe oportunități, provocări, dar și recompense. Cabinetul stomatologic este singurul loc unde nu simt trecerea timpului.
Cea mai mare satisfacție a mea este atunci când micii pacienți au încredere în mine și, la sfârșitul tratamentului, pleacă fericiți. De exemplu, am fost plăcut surprinsă să aflu de la mama unui copil pe care l-am avut pacient că micuțul o ruga constant să-l aduca la stomatolog. Îi place la noi în cabinet la fel de mult ca la un loc de joacă pentru copii”.
Dr. Andreea Pavel este pasionată de frumusețe, sănătate și știință, iar gătitul și sportul sunt activități care o destind. Îi place să citească, să petreacă timpul în natură, adoră muntele, în special locul unde a crescut.
Se bucură foarte mult atunci când petrece timp de calitate în familie și cu prietenii. De asemenea, iubește copiii, ei sunt cei care îi aduc cea mai mare bucurie și împlinire atât pe plan personal, cât și profesional.
Cursuri și congrese de specialitate:
- Diplomă de participare ”DENTis Congress” Cluj – Napoca, Aprilie 2017
- Diplomă de participare la programul InterDentis UMF ” Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – Noiembrie 2012, Aprilie 2013, Aprilie 2014
- Certificat de participare – ”Studiul histologic al țesuturilor. Corelații clinice.” Facultatea de Medicină și Farmacie, Oradea. Centrul de cercetare în Medicină de Înaltă Performanță, Decembrie 2012