Creștem copiii împreună cu zâmbetele lor minunate.
2024 este anul în care DENT ESTET împlinește 25 de ani și suntem entuziasmați să vă prezentăm prima noastră carte educațională avându-i ca protagonisti pe Supereroii DENT ESTET 4 KIDS!
Această carte, un vis împlinit al nostru, a fost posibil și prin colaborarea cu Bianca Brad și Georgeta Brad, care ne-au inspirat cu descrierile în versuri ale eroilor noștri. Vă invităm să le descoperiți și să vă apropiați astfel de poveștile și super puterile lor.
Un concept inovator de interceptare și urmărire a evoluțiilor stomatologice de la vârste cât mai mici are astăzi primii adolescenți care pot spune că și-au obținut sănătatea zâmbetelor împreună cu specialiștii DE4KIDS.
Mai mult, chiar primul pacient al clinicii, Carol Taban, în jurul căruia a apărut și s-a construit acest concept, astăzi, în ziua lansării cărții, împlinește vârsta de 18 ani și sărbătorește alături de noi. :)
Clinicile DE4KIDS au lansat acum doi ani colecția de SUPEREROI DENTARI, fiecare cu o specializare și un set unic de puteri, niște interlocutori minunați pentru copiii care trebuie să învețe secretele și deprinderile igienii dentare, astfel încât să scape de frica de dentist.
Dar DE4KIDS nu înseamnă numai clinicile noastre. Viziunea noastră include toți copiii. Iar aceasta înseamnă și o implicare fără precedent în rezolvarea problemelor copiilor care nu au posibilități.
Programele noastre și colaborarea de peste 10 ani cu Asociația Salvați Copiii a adus peste 30.000 de copii în clinicile noastre.