Dr. Laura Velcu: Momentele în care văd și simt valoarea muncii mele prin zâmbetul copiilor îmi aduc cea mai mare mulțumire profesională!

 

Am lucrat în jur de 15 ani într-un cabinet dentar ca registrator medical, mă ocupam de tot ceea ce însemna administrarea cabinetului. După care, m-am hotărât că îmi place și că mi se potrivește, înțelegeam ce se întâmplă și, ca atare, am mers pe drumul acesta și m-am înscris la facultatea de Stomatologie.

Prima mea formare profesională este pe psihologie, dar mi-am dat seama că nu îmi place și că există alt domeniu care mă mulțumește și mă împlinește deopotrivă profesional, cât și personal.

După finalizarea facultății de Medicină dentară, vreme de 5 ani am practicat câte puțin din fiecare specializare. Stomatologia mi s-a părut profesia care îți asigură lucruri palpabile, vezi rezultatele imediat ce pacientul se ridică de pe scaun. Munca este completă, ai o finalitate vizibilă care îți aduce numeroase satisfacții, chiar și în decursul unei zile de muncă.

 

Deși nu am profesat și nu am exersat cunoștințele dobândite în psihologie, cred că mă ajută în practica zilnică, chiar dacă eu nu îmi dau mereu seama de acest aspect.

 

SPECIALIZAREA

Am ajuns să mă dedic exclusiv stomatologiei pediatrice printr-o conjunctură aparte. Imediat ce am încheiat colaborarea pe care o aveam cu un cabinet dentar, am aflat că DENT ESTET va deschide două clinici în Sibiu.

Astfel, am aplicat, am venit la București pentru a asista medicii de la adulți și de la copii pentru câteva zile pline și am decis să încerc să îmi dezvolt practica medicală pe stomatologie pediatrică, în cadrul clinicii DENT ESTET 4 KIDS din Sibiu.

Mi-a plăcut atmosfera, mi-a plăcut dinamica activității și cred că am luat cea mai bună decizie.

 

ECHIPA DENT ESTET

Îmi place să spun despre începutul relației mele cu DENT ESTET că s-a întâmplat la momentul potrivit.

M-a încântat ideea de interacțiune, colaborare și comunicare dintre medici, cultura aceasta de împărtășire de informații și de experiență. Este extraordinar de reconfortant să știi că mereu te poți consulta cu un alt medic în privința unui caz, că poți cere o părere unui alt coleg, te ajută mult în dezvoltarea profesională și în rezolvarea cazului.

Această abordare interdisciplinară era diferită de modul în care eu lucrasem până atunci, nu eram obișnuită cu acest stil și mi-a plăcut foarte mult. Consider că este foarte important să ai posibilitatea, în cadrul unei echipe solide, să te poți perfecționa și dezvolta individual.

Sunt parte din echipa DENT ESTET 4 KIDS din Sibiu de la înființare, de 2 ani, mai exact. Îmi place foarte mult echipa, îmi place să lucrez cu copiii, îmi plac colegii, sunt mulțumită și liniștită de ceea ce am în prezent.

Văd impactul pozitiv pe care DENT ESTET îl are în comunitatea sibiană, mi se pare că părinții au devenit mult mai implicați și vin de la vârste fragede ale copilului pentru o consultație.

 

LUCRUL CU COPIII

La început, interacțiunea mea cu copiii era mai mică decât cea cu adulții. Dar, de când lucrez exclusiv cu ei, am descoperit că este o meserie mult mai incitantă și mai provocatoare. Trebuie să ai foarte multă răbdare, să îi înțelegi și să le atragi atenția. Un copil trebuie să devină interesat de tine, de relația pe care o construiți, să fie captivat pentru a deveni cooperant.

Spre deosebire de pacientul adult care vine gata format și știe ce o să se întâmple la stomatolog, un copil are altfel de sentimente, de emoții, de gânduri.

Copilul trebuie motivat și să îi arăți că totul este în regulă și că experiența pe care o va avea este una pozitivă și nu are de ce să fie anxios, temător.

Copiii sunt surprinzători! Atunci când nu te aștepți au anumite reacții pozitive la care poate nu sperai atât de rapid, mai ales în cazul copiilor cu un nivel ridicat de anxietate.

Unul dintre momentele care m-a marcat profesional a fost cazul unui băiețel extrem de anxios pe care am reușit să îl câștig ca prieten, să zicem așa, de la a doua vizită și pentru care, la finalul tratamentului, cea mai mare bucurie a fost că poate să mănânce normal și să zâmbească.

Atunci când intră în cabinet, nu cunoști povestea din spatele copilului. Și sunt cazuri în care probleme generate de afecțiunile stomatologice le schimbă viața, sănătatea generală și chiar stima de sine.

Spre exemplu, cu ceva timp în urmă am lucrat cu un copil care mergea la grădiniță și care dezvoltase un complex din cauza unei afecțiuni dentare (incisivii centrali deveniseră negri) și nu mai voia să zâmbească pentru ca ceilalți să nu aibă reacții negative la adresa lui. După ce i-am refăcut dințișorii, acel copil a devenit altul și a depășit pragul de supărare și inhibiții pe care îl manifesta la grădiniță.

Și acestea sunt momentele în care văd și simt valoarea muncii mele prin zâmbetul copiilor care îmi trec pragul cabinetului!

 

 

TIMP LIBER

Îmi petrec timpul cu fiul meu în natură, ne plimbăm împreună cu bicicletele.

De asemenea, în timpul liber îmi place să călătoresc. Toscana, de exemplu, mi-a rămas în suflet ca un loc în care m-aș reîntoarce oricând, cu toate că am călătorit în foarte multe locuri din lume.