Dr. Cătălin Udrescu: De la mic la mare sau cum am ajuns medic stomatolog pediatru

 

Dacă m-ar fi întrebat cineva la începutul facultății ce specialitate voi alege, cu siguranță nu aș fi spus stomatologie pediatrică. Mai târziu am realizat că în spatele actului medical trebuie să stea și mult curaj când lucrezi cu copiii. Responsabilitatea este enormă, dar direct proporțională cu satisfacțiile. Cred că sunt puțini cei care într-adevăr pot face stomatologie pediatrică.

Sunt o persoană calculată, calmă și foarte implicată. Cred cu tărie în ideea de echipă și nu aș vrea să lucrez singur niciodată. Nu sunt individualist și simt că evoluția mea și a pacienților mei este mult mai rapidă și frumoasă atunci când sunt parte dintr-o echipă medicală. Iar DENT ESET are o experiență de grup și o cultură de sharing speciale, care lipsesc în majoritatea clinicilor dentare. La fel cum lipsește și atmosfera extraordinară dintr-o clinică de copii.

 

DE LA MIC LA MARE

Sau cum am ajuns medic stomatolog pediatru.

Unii știu de mici cum va arăta drumul lor profesional. Eu am vrut să devin șofer de tir. Am asistat la achiziționarea unei flote de tiruri când eram mic și m-a impresionat atât de tare încât ani la rând mi-am dorit să am tirul meu și să îl conduc. Apoi am intrat la Facultatea de Medicină Dentară din Timișoara și lucrurile s-au mai schimbat. Sunt genul de persoană destul de reținută în fața necunoscutului, așa că abia după primii ani de facultate am devenit foarte pasionat de această meserie.

Am rude apropiate care trăiesc în Germania, așa că imediat după terminarea facultății am plecat din țară. Eram curios cum este sistemul acolo, însă am realizat în scurt timp că majoritatea soluțiilor de tratament sunt învechite, se folosesc obturații de amalgam și alte materiale pe care le decontează asigurările. Iar germanii fiind conservatori de fel este dificil să îi convingi de necesitatea unui tratament premium. Mulți dintre cei care pleacă în străinătate au astfel de experiențe și acesta este motivul pentru care se și întorc în țară. Aici putem face performanță.

 

VIAȚA ÎN DENT ESTET 4 KIDS

Este cu multe satisfacții de toate felurile, din August 2018. Am colegi care îmi trimit pacienți copii tocmai pentru că nu sunt specializați, nu au răbdare și consideră că sunt prea greu de tratat. Patologia la copii nu este complexă, dar sunt și zone puțin exploatate. Spre exemplu, noi, dinții adolescenților îi tratăm sub microscop pentru că au o structură diferită și ai nevoie de altă precizie. Pacienții nu știu acest lucru, în general, dar vârsta dentară maximă este la 12 ani. Așadar, se poate spune că din punct de vedere medical tratăm și adulți. Însă a lucra cu copiii înseamnă nu doar un act medical special și impecabil, ci și multă răbdare și putere de convingere.

Succesul meu cred că are legătură cu faptul că nu îi impun părintelui nimic, niciodată. Părintele are posibilitatea să aleagă în cunoștință de cauză și în majoritatea cazurilor o face cum trebuie. Dar le spun și că este necesar să facem o echipă de 3 care să lucreze permanent pentru sănătatea dentară a copilului: medicul, micuțul pacient și părintele care îl însoțește.

 

SATISFACȚII ȘI PROVOCĂRI

Am o dorință permanentă de evoluție și poate de aceea pentru mine nu există o satisfacție majoră, ci există multe satisfacții generate de micile succese zilnice. Dacă este să mă gândesc la cea mai mare provocare pe care am simțit-o în profesie, vă povestesc despre cazul unui copil cu nevoi speciale. Ca el sunt mulți din păcate, dar acesta era primul și mă temeam de reacția lui și de reacția mea la reacția lui. Însă am învățat cum să îl abordez și am realizat că la astfel de cazuri părinții vin cu așteptări realiste și ne ajută foarte mult. Faptul că văd implicare din partea tuturor îmi aduce o satisfacție foarte mare și mă bucur că îi pot ajuta.

 

TIMP LIBER

Îmi place foarte mult să pescuiesc. Mi se spune că se potrivește personalității mele. Nu știu dacă este așa sau dacă are de-a face cu faptul că părinții mei au o păstrăvărie, dar mă relaxează de fiecare dată. Nu am foarte mult timp liber pentru că noi învățăm atunci când nu lucrăm, iar dacă aș avea toți banii din lume cred ca tot medic aș fi. Dar din când în când este bine să faci lucruri foarte diferite. Cum spuneam, ideal cu mai mulți oameni în jur.

×
3 campanii active. Descoperă-le BucureștiSibiuTimișoara