Aparatele dentare pentru copii

 

 

 

Dinţii strâmbi, distanţaţi sau înghesuiţi reprezintă una dintre principalele afecţiuni de sănătate şi estetică dentară în rândul copiilor. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că, dacă acestea nu sunt tratate la timpul potrivit, duc la tratamente complexe şi îndelungate în perioada adolescenţei. Astfel, purtarea unui aparat dentar este mai mult decât o necesitate estetică, este o necesitate medicală.

 

Copilul tău are nevoie de tratament ortodontic dacă prezintă următoarele situaţii:

 

• Dificultăţi în masticaţie, înghiţire, vorbire
• Respiraţie orală
• Copilul continuă să sugă degetul după vârsta de 5 ani
• Spaţii prea mici sau prea mari între dinţii alăturaţi
• Arcadele dentare nu se întâlnesc normal sau chiar deloc
• Dinţi frontali sunt înghesuiţi (în jurul vârstei de 7-8 ani)
• Muşcarea obrazului
• Prognatism mandibular (dinţii de jos îi acoperă pe cei de sus)
• Dinţii de lapte s-au schimbat prea devreme sau prea târziu (dinţii încep să se schimbe începând cu vârsta de 5 ani, iar la 13 ani ar trebui ca toţi dinţii de lapte să lipsească).

 

Asociaţia Americană a Medicilor Ortodonţi (AAO) recomandă ca prima vizită a copilului la medicul ortodont să aibă loc cel târziu la vârsta de 7 ani. La această vârstă molarul de 6 ani este prezent pe arcade, iar medicul poate stabili dacă ocluzia (muşcătura) este corectă.
Este posibil că tratamentul ortodontic să nu fie necesar, sau să înceapă peste o anumită perioadă de timp. Important este ca medicul specialist să îţi ofere toate informaţiile despre cum se va dezvolta aparatul dento-maxilar al copilului. Dacă tratamentul cu aparat dentar este indicat, acesta trebuie să înceapă cât mai curând. În copilărie, osul maxilar este permisiv, tratamentele pot fi mai scurte ca durată, rezultatele vizibile mai rapid şi mult mai stabile în timp.

Netratarea malpoziţiilor dentare provoacă:

 

• Afecţiuni digestive cauzate de o masticaţie defectuoasă
• Complexe emoţional-afective din cauza esteticii deficitare
• Apariţia cariilor dentare pe dinţii înghesuiţi
• Imperfecţiuni ale pronunţiei
• Dezvoltarea anomaliilor, precum dinţii malpoziţionaţi sau supranumerari
• Durere la nivelul arcadelor dentare

 

În plus, dinții malpoziționati sunt predispuși la fracturi prin accidentare, în timpul activităților obișnuite sau sportive.

 

Aceasta are loc în cabinet, sau dacă copilul nu doreşte să coopereze, într-un spaţiu special amenajat. Medicul pedodont va examina aparatul dento-maxilar (dinţii, ocluzia, mucoasa) şi va evalua riscul de apariţie a cariilor dentare.

 

Beneficiile tratamentului ortodontic început de timpuriu:

 

• Elimină necesitatea tratamentelor ulterioare complexe şi costisitoare
• Reduce sau elimină numărul intervenţiilor chirurgicale / al extracţiilor dentare
• Diminuează timpul de tratament şi costul acestuia
• Ghidează creşterea maxilarelor şi a dinţilor permanenţi
• Reduce considerabil riscul apariţiei cariilor
• Corectează poziţia limbii şi asigură dezvoltarea corectă a dinţilor şi a feţei
• Corectează obiceiurile vicioase
• Îmbunătăţeşte simetria facială
• Scade riscului de accidentare a dinţilor malpozitionati
• Sporeşte încrederea în sine

 

Fie că este vorba de un aparat dentar tip Trainer (ce poate fi purtat încă de la 3 ani), de unul mobil sau fix, din ce în ce mai mulţi copii aleg să poarte aparatul dentar, care poate fi personalizat în funcţie de preferinţe.