titlu alternativ pentru imagine

Inhalosedare Copii -SLEEPY 4 KIDS

 

 

sau… cum se poate transforma vizita la dentist într-un vis frumos.

Lui Thomas Edison inventatorul becului îi era frica de întuneric. Lui Harry Potter îi era frica de Dementors. Micuţilor le e frica de bau-bau. Mie îmi e frică de bursuci iar soţiei mele îi e frică… ei bine, da… îi e frică de dentist.

Cine nu îşi aduce aminte de „albinuţa” sau de mirosul specific din cabinetul de stomatologie? Până şi mie mi se face pielea de găina când îmi aduc aminte cum mă simţeam în copilărie când mă ducea mama la dentist. Ufff…

Potrivit statisticilor, peste 65% dintre copii şi peste 20% dintre pacienţii adulţi manifestă frica de stomatolog.

Din fericire, descoperirile tehnologice recente vin în sprijinul părinţilor şi oferă posibilitatea unui tratament stomatologic pentru copii într-o atmosferă prietenoasă. Cu ajutorul tehnicilor de sedare de ultima oră, tehnici care nu prezintă absolut nici un fel de efect advers, vizita la dentist copii are loc într-o stare generală de calm şi relaxare.

Ce este SLEEPY 4 KIDS? Pentru a elimina disconfortul micuţilor pe durata consultaţiei, medicii stomatologi folosesc metode de sedare pentru a facilita relaxarea acestora şi a alunga frica. Sedarea stomatologică face posibilă realizarea tratamentului care în mod normal ar fi necesitat mai multe şedinţe, în doar o şedinţa de tratament, maxim două. Cum se simte copilul în timpul sedării?

Copilul nu simte niciun fel de durere, pare să fie adormit, dar este conştient şi poate colabora cu medicul, poate răspunde la întrebări. În schimb, nu mai percepe sunete, mirosuri şi, cel mai important, nu simte nimic în timpul intervenţiei dentare. Când se trezeşte, copilul este odihnit şi nu simte nici un disconfort legat de vizita la medicul dentist.

Iată de ce această tehnică mai este cunoscuta şi sub denumirea SLEEPY 4 KIDS.

Niciun fel de risc!

Sedarea este lipsită de disconfort şi nu prezintă nici un efect advers. Şi pentru că şi noi suntem la rândul nostru părinţi, ştim că nimic nu e prea mult când vine vorba să ne asigurăm că riscurile sunt minime pentru micuţul tău. De aceea, clinica noastră este dotată cu monitor şi defibrilator iar copilul tău este în permanenţă monitorizat pe toată durata intervenţiei medicului stomatolog. În plus, echipa de specialişti anestezişti cu care colaborăm este formată din profesionişti cu o vastă şi îndelungată experienţă acumulată ca medici pediatri în spitale pentru copii. Desigur, înainte să începem orice tratament vom trece în revistă antecedentele medicale ale copilului tău. În timpul intervenţiei acesta va fi monitorizat permanent.. Dacă în urma analizelor nu îi este indicată tehnica sedării, specialiştii noştri pot recomanda anumite tratamente alternative, ca de exemplu tehnicile psihologice de relaxare profundă sau chiar hipnoza.

Visează cu ochii deschişi

sau… Ce tipuri de sedare punem la dispoziţia copilului tău?

INHALAREA DE GAZ Inhalarea de gaz este un tip de sedare conştientă recomandată atunci când copilul este doar uşor neliniştit şi tensionat. Realizată cu ajutorul aparatului special MASTER FLUX, presupune inhalarea unei combinaţii de protoxid de azot şi oxigen numit gaz ilariant cunoscut şi sub denumirea de FUNNY GAS, un gaz analgezic uşor.

FUNNY GAS se administrează prin intermediul unei măşti de dimensiuni mici care se aşează pe faţă astfel încât să acopere nasul. O oaie, doua oi, trei Bazoo… patru Pino… cinci Bazoo…O dată inhalat, FUNNY GAS induce un efect de calm şi relaxare care se menţine pe tot parcursul intervenţiei stomatologice. Pacienţii descriu de obicei o senzaţie de plutire într-o stare asemănătoare visului.

Protoxidul de azot este o substanţa complet sigură şi sănătoasa atât pentru copii cât şi pentru adulţi; el are o acţiune blânda şi ne-toxica. La sfârşitul intervenţiei, dentistul îi administrează copilului oxigen pentru a se asigura că gazul este eliminat în totalitate din corp. Inhalarea de FUNNY GAS este cea mai eficientă şi mai sigură metodă de sedare care îi oferă copilului o experienţă pozitivă în timpul tratamentului dentar. Avantajele inhalării de FUNNY GAS:

  • acţionează rapid- în doar câteva minute de la inhalare, copilul devine calm şi relaxat
  • este flexibilă- sedarea se poate controla cu uşurinţa până când copilul visează cu ochii deschişi smiley
  • timpul foarte scurt de recuperare- după terminarea tratamentului, medicul întrerupe administrarea protoxidului de azot şi administrează pentru câteva minute doar oxigen. În maximum 5 minute de la întreruperea administrării de protoxid de azot, substanţa se elimină complet din organism, iar efectele dispar cu desăvârşire. Copiii pot sa realizeze orice fel de activitate după vizita la stomatolog iar adulţii pot chiar să conducă maşina spre casă!

ANALGO- SEDAREA Analgo – sedarea este un tip de sedare care se realizează prin injectarea intravenoasă a unei substanţe calmante şi se recomandă copiilor care prezintă un nivel ridicat de anxietate faţă de tratamentul dentar. Poate fi utilizată doar de către specialişti anestezişti sau chirurgi oromaxilofaciali care au o atestare specială.  Analgo-sedarea este mai profunda decât inhalarea de gaz ilariant. Medicul controlează nivelul sedării şi poate reduce sau creşte medicaţia în funcţie de nevoi, efectele fiind instantanee. La sfârşitul tratamentului, copilul nu îşi mai aduce aminte nimic din timpul vizitei.

Avantajele analgo–sedării:

  • este eficientă- medicamentele sunt administrate direct în fluxul sangvin, fiind mai eficiente decât cele inhalate
  • este flexibilă- nivelul medicaţiei poate fi redus sau crescut în funcţie de necesităţi
  • este profundă- această tehnică este utilizată în cazul copiilor care prezintă anxietate ridicată

Pentru şedinţele mai lungi, de 90 de minute, specialiştii noştri utilizează o combinaţie din cele două tipuri de sedare, inhalarea de FUNNY GAS şi analgo–sedarea intravenoasă.

Lui Pino si lui Bazoo nu le este frica de dentist!